RSS

Ziua Mondială a Filosofiei 2009: Conferința „Filosofia şi perspectiva umană”

noiembrie 05

Prin adoptarea în 2002 la sesiunea a 169-a UNESCO a Strategiei în Filosofie se încearcă o revigorare a  ponderii acesteia în lumea contemporană. În rezultatul dezbaterilor şi adoptării Strategiei UNESCO în Filosofie s-a convenit să se declare a treia zi de joi a lunii noiembrie – Ziua Mondială a Filosofiei.

Începând cu anul 2003 Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept, actualmente Institutul de Istorie Stat şi Drept împreună cu Asociaţia Filosofilor din RM organizează manifestări ştiinţifice consacrate Zilei Mondiale a Filosofiei cu genericul „Filosofia şi perspectiva umană”.

Conform tradiţiei, la 19 noiembrie 2009, ora 10.00, în incinta Academiei de Ştiinţe a Moldovei, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.1, Sala Argintie, et. I vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment care vor include lucrările conferinţei ştiinţifice, ediţia VII-a, întâlniri cu tinerii preocupaţi de filosofie, comemorări, lansări de carte.

Agenda conferinţei include următoarele module:

  1. Filosofia în lumea contemporană
  2. Filosofia şi Învăţământul

Programul Conferinței

 

Posted by on 5 noiembrie 2009 in Noutăți

Comentariile sunt închise pentru Ziua Mondială a Filosofiei 2009: Conferința „Filosofia şi perspectiva umană”

Comments are closed.